vineri, 6 martie 2015

Crez CĂ CAȚavencii au căcat steagul : "Trafic și consum de droguri lângă casa președintelui Iohannis"

Titlu de "presă" românească: "Trafic și consum de droguri lângă casa președintelui Iohannis". Enunțul ne-a pus pe jar și am vrut ca măcar o dată să i-o luăm înainte profesionistului Gâdea. Ne-am deplasat la Sibiu, unde am am constatat imediat, din trei surse, autenticitatea știrii. Locul nelegiurii este o școală aflată nu departe de casa actualului locatar al Cotrocenilor, și unde Iohannis votează, la vreme de alegeri, pentru un viitor mai bun. Un calcul probabilistic simplu arată că orice locație din Sibiu nici nu poate fi decât în apropierea unei case a lui Iohannis, la câte case deține fostul primar. Evităm acest aspect, a fost fumat până la cotor în campania electorală. Vă prezentăm mărturiile celor trei surse folosite pentru verificare, lăsându-vă să vă formați singuri opiniile, fără să le suflăm noi școlărește precum formatorul Mihăiță:
Bebe Fenomenu (username Facebook), elev: "Da, am auzit că-i pe bune, să moară baba. Iohanian ăla are gagii care ne aduce jointuri și pliculețe. Ne place de el că e pronto ca nemții, și nici nu mărește prețul mereu, ca românii. Pe dânsu nu l-am văzut să vândă, mă ginesc io că n-are timp la ce probleme a găsit în vilă dupe Băsescu. Să nu ziceți c-am spus io, să n-am nasoale cu profesorii care toți e fani ai lui în Sibiu".
Frumushyka Tha (tot nume de FB, ca să păstrăm confidențialitatea): "Eu am pe lista de pretenari vro trei de Klauss Iohanis chear el, dar nu știu exact cum arată, că-i poze diferite la conturi. Așea că nu pot să vă confirm pozitiv dacă chear el face traficu. Din ce-am auzit pe FB, mai mult nevastă-sa aleargă cu afacerea, că ea merge mult pe jos și asta-l inervează pe idolu meu Mircia Badea. Tovarășele mele zice că l-a văzut odată aicea la școală, dar n-avea decât niște plicuri cu votați-mă președinte. Toate proastele e moarte după el, mie-mi place de Ponta că-i mai pontos".
Tudi Sculernicu, jurnalist Slobozirea: "Eu am pus titlul pe siteul nostru, recunosc că l-am înmuiat în urma presiunilor telefonice. Inițial era "Un tunel subteran leagă casele lui Iohannis de centrele traficului de droguri și copii din Sibiu". Avem și dovezi, lângă fiecare reședință a lui Iohannis există câte o gură de canalizare suspectă, cu capacul netraficat de supușii regali și imperiali ai locului. Mie nu mi-e frică, sunt aici să extind investigațiile. Am un martor care afirmă că este unul dintre copiii traficați pe vremuri de Iohannis și acum a ajuns bancher în Germania. Se declară frustrat că, din cauza traficantului, a ajuns să muncească nonstop acolo, în loc să tragă și el un joint la umbră, în România".
Mărturisim, neoficial, că am încercat personal marfa livrată în locația respectivă și suspiciunile sunt întemeiate: e ambalată seducător, respectă gramajul declarat și vine la pachet cu certificat de analize și garanție în limba germană. E acolo o mână de gospodar, care tace și face!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu