sâmbătă, 7 martie 2015

Ore de religie sau propagandă?


Pentru că ştirile despre Elena Udrea, afacerile sale, declaraţiile, oricât de obsedant şi insistent ar fi perezentate de televiziunile pro sau contra, nu mai reuşesc să capteze atenţia şi banii publicului, se caută noi bombe de presă. Noroc cu asasinarea liderului opoziţiei din Rusia, că dă apă la moară speculaţiilor şi “analizelor” de tot felul. Nu am să aglomerez rândul celor care spun cât de prost a fost Putin să pună la cale asasinarea unui tip care nu reprezenta în faţa lui nici a mia parte din ameninţările inutilului scut de la Deveselu, pe mine mă preocupă mai mult ce spune Duşa, de exemplu , despre lipsa unui “cadru legislativ care să clarifice modul în care se face pregătirea populației pentru apărare”, sau ce declară preşedintele Iohannis la Berlin despre pericolul maghiar în timp ce partidul de suflet bate palma cu UDMR-ul pentru răsturnarea majorităţii parlamentare.
Religia, drept nu obligaţie !
Dar a mai apărut un subiect poate mult mai important, care va avea un efect devastator asupra românilor de mâine, mult mai devastator decât toate miliardele de euro pe care se bat politicienii, procurorii, serviciile secrete vechi şi noi, româneşti şi străine, mafioţii într-un cuvânt. Este vorba de amestecul bisericii, indiferent a cui ar fi ea, în educaţia copiilor, viitorii votanţi de mâine.
Declaraţia Universală a Drepturile Omului, la art 18, spune : 
“Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu altii, atât in mod public, cât şi privat, prin învăţătura, practici religioase, cult şi îndeplinirea riturilor.”
Constituţia României, la art 29, spune :
“(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”
Ce este religia? Nu dau definiţia lui Eminescu, deşi cred că foarte mulţi români o acceptă. Definiţia cea mai simplă şi general acceptată spune că este un “Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul și universul; confesiune, credință”
Cu alte cuvinte este şi o activitate, o manifestare practică, nu numai o convingere. Pe de altă parte acest gen de convingeri trebuie să vină din eul persoanei, dorinţa intimă, este o opţiune de a se asocia unui grup cu care se simte solidar, sub aspectul convingerii, al practicii sau chiar studiului. Apartenenţa la o religie sau alta trebuie să vină ca o urmare a educaţiei în sine de până la vârsta la care individual este apt să îşi stabilească preferinţele religioase şi să studieze în cunoştiinţă de cauză ofertele pieţei de capital religios. Fiind o alegere de conştiinţă şi nu una de educaţie obligatorie, sau asumată de întreaga societate, RELIGIA TREBUIE SĂ SE MANIFESTE ÎN CONŞTIINŢA UMANĂ CA O LIBERĂ ALEGERE, FĂRĂ ABSOLUT NICI O INFLUENŢĂ SAU ÎNCERCARE DE RACOLARE,  FĂRĂ NICI O OBLIGAŢIE SAU CHIAR NICI MĂCAR RECOMANDARE SAU ORIENTARE DIN PARTEA UNEI ALTE PERSOANE, indiferent cine ar fi aceasta. Copii neavând discernământ, nu trebuie să cunoască despre religie, decât că există, eventual să ştie ce reprezintă, câte tipuri de religii există şi ce presupun acestea. Religia poate fi studiată în şcoli în învăţământul primar eventual ca filosofie, fiinde adusă la cunoştiinţa copiilor la orele de filosofie, ca informaţie, nu de un preot.

Atâta vreme cât preoţii diferitelor culte intervin în mintea copiilor, nu mai vorbim de educaţie religioasă ci de racolare, pervertire în înţelesul literar al cuvântului, ceea ce deja depăşeşte rolul educativ şi merge către cel al formării de adepţi sau supuşi religioşi. NIMENI NU ARE DREPTUL SĂ ÎMPINGĂ O MINTE NECOAPTĂ CĂTRE UN CULT RELIGIOS SAU ALTUL. LĂSAŢI COPII SĂ SE FORMEZE, NU ÎI ÎMPINGEŢI CĂTRE CONVINGERI DE CONŞTIINŢĂ DE CARE NU SUNT ATRAŞI SAU NU ŞTIU CE ÎNSEAMNĂ.
Religia, disciplină de studiu sau doctrină?
Religia la modul general, nu este o disciplină de studiu ci o organizaţie, un stat în stat, o formă de organizare cu scopuri mai mult sau mai puţin oneste, multe urmărind atât sufletul cât şi averile adepţilor. Personal o să accept să discut religie cu un preot sau călugăr care vine la mine îmbrăcat în sac, pe jos, nu cu robă cu fireturi de aur şi Maybach.
Pe de altă parte, având în vedere numărul mare al cultelor religioase, a preda în şcoli religia cu preoţi practicanţi ar însemna să se dea ore de religie şi săli pentru toate cultele existente nu numai în ţară, ci şi în lume, pentru a se acorda tuturor şansa de a îşi prezenta oferta spirituală. Este posibil aşa ceva? Nu! De ce doar preoţii ortodocşi sau catolici să aibă acest drept şi nu şi părinţii spirituali ai altor culte şi curente recunoscute? De ce Dumnezeul unei religii are mai multe drepturi decât cel al altor religii? Pentru a evita toate aceste întrebări, discuţii, dar şi pentru a respecta Constituţia şi drepturile copiilor, Religia nu trebuie predată în şcoli decât ca noţiune filosofică, la orele de filisofie, cel puţin până la nivel liceal, iar acolo eventual să se studieze, istoria religiilor, dar tot cu profesori de filosofie , nu cu preoţi practicanţi, pentru că atunci se vor crea discriminări faţă de o religie sau alta şi vor trebui aduşi preoţi pentru fiecare religie sau cult religios.
Sunt de acord cu opinia Asociaţiei Tinerii Elevi pentru România, care cer ca “în cadrul ciclului gimnazial elevii ar trebui să studieze Istoria religiilor, „urmând ca abia în ciclul liceal elevii să poată opta pentru studiul unei religii în mod confesional cu profesori avizaţi de catre cultele recunoscute de către stat”.„Aceasta modificare este absolut necesara pentru a respecta libertatea de constiinta a copiilor care se află în procesul de dezvoltare
Deci nimeni nu are dreptul să decidă în numele altuia ce religie să urmeze atât ca practicant cât şi ca învăţătură.
Copilul, spirit liber sau miel ?
De la acest punct trebuie plecat. Mergem mai departe. Copii şi minorii nu au discernământ, conform legii nu sunt responsabili pentru faptele lor, nu au capacitatea de a discerne de a stabili nici măcar ce e bines au ce erău. Până la apariţia şi consolidarea unor norma morale, toate aceste valori sunt direcţionate de către părinţi şi şcoală. În marea majoritate a ţărilor lumii, părinţii decid în numele copiilor tot ce ţine de viaţa lor până la majorat şi apoi cel puţin moral până la decesul părinţilor. Nimic pe lume nu va putea să scoată din mintea şi inima părinţilor sentimentul patern, dorinţa de a-şi proteja copii chiar şi când la rândul lor au copii. Sub acest aspect tuturor ni se pare normal să decidem, să alegem, ce e bine sau rău pentru copilul nostru, în măsura în care şi putem. Dar sunt ţări, chiar din cele considerate cele mai democrate, cum sunt Canada, ţările nordice, unde părinţii nu mai au dreptul, conform legii, să stabilească nici măcar ce medicamente să administreze copilului când este bolnav, fără voia sa. Dacă copilul este răcit iar părintele vrea să îi dea un sirop de tuse amar, iar copilul nu îl vrea, sau plânge, părintele poate fi pedepsit. Poate nouă ni se pare exagerat, dar sunt şi astfel de interpretări vizavi de drepturile copilului. Iar noi, discutăm despre dreptul părintelui de a-şi îndoctrina religios copilul? Este mult prea mult. Doctrina religioasă, mai ales la vârstă fragedă, indiferent de cult, acţionează ca un drog picurat strop cu strop, duce la anihilarea voinţei individului. Ne convine sau nu, acesta este adevărul. Dacă se începe aşa zisa” educaţie religioasă” de la vârsta la care copilul face tot ce i se spune, vom scoate din el nu un copil docil şi cuminte, util societăţii, ci un miel în turma preotului, nici măcar a lui Dumnezeu, pentru că copilul va face şi va crede ce îi spune preotul, nu Dumnezeu, căci Dumnezeu dacă vrea să intre în mintea copilului, intră fără ajutorul preotului, chiar religia ne spune asta. Şi atunci de ce doresc preoţii să se interpună între copil şi Dumnezeu atunci când aceştia practic nu ştiu cine este sau dacă există Dumnezeu? Privind lucrurile astfel, vom înţelege că practi marea bătălie nu este pentru educarea copiilor, ci pentru manipularea, racolarea, stăpânirea minţii lor. Religia ca formă organizatorică, urmăreşte mintea nu mântuirea sufletească, supunerea, anihilarea voinţei pentru a putea apoi profita de individ. Aceşti copii, astfel formaţi, vor deveni cetăţeni docilil care vor face ce spun preoţii, vor vota cum le spun preoţii, ca cel din Satu Mare, vor vota în Parlament legi prin care să dea preoţilor terenuri, fonduri şi privilegii mai mult sau mai puţin cuvenite. Să nu ajungem cumva ca în viitor să fim conduşi de preoţi, aşa cum acuma suntem conduşi de procurori şi servicii secrete.
Deocamdată, parlamentarii României refuză, din grijă pentru copii, mărirea alocaţiei. Dar sunt sigur, vor vota obligativitatea religiei în şcoli pentru că de acolo le curg şi lor oarece profituri şi “blagoslovenii”, eventual voturi. Dacă copii ar fi dat şi ei din alocaţia lor un ce profit parlamentarilor, atunci poate aceştia ar fi votat mărirea.
Mai este creştinismul singura religie  valabilă?
Dacă tot vorbim de religie, să ne aplecăm puţin şi asupra unor cuvinte ale Papei Francisc I cel care se pare că va revoluţiona cu adevărat religia. După ce a vorbit despre posibilitea existenţei unor alte  vieţi în univers, acesta a mai spart un tabu milenar, declarând că toate religiile sunt reale, Dumnezeii acestora există, pentru că există prin cei care cred în ei, nu prin cei care pretend că îi propagă învăţăturile sau credinţa: ”Toate religiile sunt adevărate, pentru că sunt adevărate în inimile celor care cred în ele. Ce alt fel de adevăr există? În trecut, Biserica a fost dură cu cei pe care îi considera că greșesc din punct de vedere moral sau că păcătuiesc. Astăzi, nu mai judecăm pe nimeni. Ca un tată iubitor, niciodată nu ne condamnăm copii. Biserica noastră este destul de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru viață și pentru alegeri! Pentru conservatori și liberali, chiar și comuniștii sunt bineveniți și ni s-au alăturat. Cu toții îl iubim și ne închinăm la același Dumnezeu.”
Şi atunci, de ce să ne îndoctrinăm copii cu ce spune unul şi altul? Să lăsăm copiilor dreptul de a cunoaşte pe Dumnezeu atunci când vor fi pregătiţi.
Români, aveţi dreptul să vă vindeţi sufletele şi conştiinţele cui vreţi, lui Ponta, lui Băsescu, lui Iohannis, lui Kovesi, lui Helvig, ( este o coincidenţă oare că toţi au origini alogene?) dar măcar nu vindeţi şi sufletul şi mintea copiilor. Lăsaţi-le măcar dreptul de a şi le vinde ei, când vor fi majori, s-ar putea ca altceva să nu mai aibă de vândut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu